Exemplarul prezent readuce în format de mică devotio materno-teologic tipologia bizantină Eleousa, în care dialogul afectiv dintre Maica Domnului şi Pruncul Hristos atinge un maxim de intimitate iconografică: obrajii se ating, iar braţele Maicii învăluie protector trupul copilăresc. Procedeul tehnic al electroformării conferă reliefului o precizie micro-sculpturală remarcabilă, faldurile veşmintelor, împletiturile bordurilor şi torsadele perimetrale sunt redate cu fineţe de giuvaergerie, evocând filigranul argintăriilor palaiologe.
Ferecătura placată cu argint înveşmântează integral scena, lăsând vederii doar chipurile şi mâinile, ale căror suprafeţe rămân deliberate nepolicrome pentru a scoate în evidenţă sobrietatea metalului nobil. Chipul Maicii, uşor înclinat, este modelat în canoanele şcolii constantinopolitane: frunte înaltă, ochi migdalaţi, nas alungit şi buze întredeschise într-o tăcută rugăciune. Conturul nimburilor – simplu şi lipsit de aurire – accentuează accentul ascetic, orientând atenţia spre expresia duhovnicească, nu spre fastul material.
Bordura interioară, alcătuită dintr-o succesiune ritmică de arcature turnate, delimitează câmpul sacru şi reia vizual motivele frizelor de marmoră bizantină; colţurile sunt marcate de rozete vegetale gravate în plan jos, oferind contrapunct ornamental suprafeţei satinate a argintului. Textura de fundal, imprimată în grane fine, captează lumina difuză şi creează un joc subtil de penumbre, amplificând efectul sculptural al rizei.
În contrast, rama din stejar tonifiat, structurată pe trepte profilate, introduce volum şi stabileşte un dialog material între densitatea lemnului şi reflexia rece a argintului. Fibra pronunţată a stejarului – patinată într-un ton închis, aproape ebonizat – conferă lucrării gravitas şi ancorează piesa în tradiţia iconostaselor nord-bizantine, unde lemnul şi metalul coabitează într-un registru liturgic unitar.
La scala 21 × 23 cm, icoana dobândeşte statutul de obiect portabil, potrivit colţului domestic de rugăciune ori colecţiei cabinei de studiu, fără a-şi pierde însă dimensiunea estetică şi teologică. Sinteza dintre tehnologia modernă a electroformării şi canonul iconografic multisecular afirmă continuitatea artei bizantine, oferind privitorului o fereastră spre tandreţea sacramentală a relaţiei Maicii cu Fiul ei şi, implicit, spre misterul întrupării.