Icoana Maica Domnului din Vladimir

Icoana Maicii Domnului din Vladimir – prototipul rusesc al tipului bizantin Eleusa – îşi are originea, potrivit datării stilistice şi izvoarelor constantinopolitane, în jurul anilor 1125-1131, când a fost pictată într-un atelier imperial spre a fi trimisă în Rutenia kievană. Darul Patriarhului Luca Chrysoberges ajunge la Kiev în 1131 şi este depus în mănăstirea princiară de la Vyşgorod, ca expresie diplomatică a legăturilor dintre Bizanţ şi curtea lui Mstislav I.

După numai un sfert de secol, icoana intră într-o nouă etapă istorică: în 1155, cneazul Andrei Bogoliubsky mută reşedinţa politică la Vladimir şi o transferă solemn în Catedrala Adormirii. Aici devine palladium-ul principatului, iar o cronică din 1 martie 1164 consemnează prima manifestare miraculoasă – o lumină puternică izvorâtă din chip care este interpretată drept garanţie a biruinţei asupra triburilor bulgaro-tătare.

Prestigiul icoanei se extinde asupra întregii Rusii după 1395, când marele cneaz Vasili I o aduce la Moscova pentru a cere ocrotire de invazia lui Timur Lenk. Retragerea neaşteptată a oştilor tătare consolidează convingerea că imaginea este protectoarea capitalei. Evenimente similare se repetă în 1480, la „Starea pe Ugra” împotriva hanului Ahmat, şi în 1521, când hanul Mehmed Giray se retrage subit, fiecare victorie fiind atribuită mijlocirii Maicii Domnului.

Icoana supravieţuieşte marelui incendiu din 1571, când ferecătura de argint se topeşte, dar pictura rămâne neatinsă, şi este evacuată temporar la Vladimir, apoi la Iaroslavl, în timpul campaniei napoleoniene din 1812. După restabilirea păcii revine la Kremlin, unde rămâne până în zorii epocii sovietice.

La 5 martie 1918 guvernul bolşevic o declară „tezaur de stat” şi o transferă spre conservare ştiinţifică la Galeria Tretiakov; aici este protejată şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când, pentru câteva luni (octombrie–decembrie 1941), este adăpostită la Novosibirsk. Restaurarea majoră din 1993, realizată de Institutul „Grabar”, consolidează stratul pictural şi readuce la lumină paleta originală.

În 1999 o copie de mare fidelitate, binecuvântată la Tretiakov, este reintrodusă în Catedrala Adormirii din Kremlin pentru continuitatea cultului liturgic, iar din 2010 producţia de replici miniaturale – prin electroformare şi placare cu metale nobile – răspândeşte imaginea în spaţiul devoţiunii private.